Cinci întrebări pentru Nora Iorga în New York Magazine

NIG: După ce am citit mai tot ce am putut găsi pe internet despre Nora Iuga, am descoperit o femeie fascinantă și adorabilă. Un OM Bun într-o lume în care lista oamenilor buni se subțiază.

Nu vă temeți de singurătate deși frica de singurătate este una dintre marile frici. Poate pentru că cel care scrie nu este niciodată singur. Dar de ce vă temeți, doamnă Iuga?

Nora Iuga: De la primul semnal erotic pe care mi l-a dat trupul meu la începutul pubertății, aveam 11 ani, am simțit o plăcere năprasnică la propria mea atingere – semăna cu ceva de dincolo de viață. Am cunoscut frica prin plăcere. Acum frica mea se face tot mai mică. Dispariția fricii e cea mai mare pierdere! De aceea mi-o înlocuiesc cu voluptatea singurătății.

NIG: Stăteam zilele trecute într-un hotel, în pat, dis-de-dimineață și citeam despre Nora. E greu de explicat, dar am simțit cum inima mi se rotunjește.Vi s-au pus atât de multe întrebări. Nu vă rezumați la răspunsuri plictisite de două vorbe. Construiți un fel de relație cu cel care vă pune întrebările. Sunteți un om extrem de deschis, nu vă temeți de cuvinte. Cu cât dăruiți mai mult cu atât primiți mai mult. Am tot citit… Oamenii vă iubesc, Doamnă. Și știu că dragostea aceasta trece dincolo de poezie. Mulți poeți prefera cochilia, femeile de 88 de ani, de cele mai multe ori, preferă ușile închise.

De unde această deschidere?

Nora Iuga: Sigur bătrânii, cei de 88 de ani, se retrag ca melcii în cochilie. Singurătatea e patul lor, în care își consumă orgiile imaginare… dar asta e fața nocturnă. Bătrânii se hrănesc ca urșii din ce au acumulat pentru hibernare și când se trezesc în orbitoarea lumină a soarelui își deschid larg ușile și își regăsesc pentru o clipă frica aceea produsă de marea plăcere! Eu nu fac decât să-mi repet rolul cât mai convingător. Am vrut să mă fac actriță. De aceea știu că frica e înainte de ridicarea cortinei. Pe urmă toate replicile sunt la fel.

NIG: E greu să vă întreb ceva ce nu ați mai fost întrebată. Citesc răspunsuri și văd două femei pășind alături. Două Nore într-una. Nora femeie și Nora poetă, Nora tânără și Nora mai puțin tânără… Același zâmbet, aceleași unghii roșii deși, în ultima vreme, ați ales să renunțați la ele, aceeași țigară, aceeași atitudine, aceeași dorință de a avea bărbați înalți și germani în viață până la 100 de ani. Traversati distanța dintre cele două Nore cu grație și umor. Poate pentru că e foarte scurtă.

Când o să îmbătrâniți, Doamnă?

Nora Iuga: Când n-o să mai văd în ochii unui bărbat licărirea dorinței pe care încă i-o aprinde obrăznicia deșteaptă a creierului meu.

NIG: Inițial am vrut să intitulez această discuție „Nimic despre Poezie”. Dar nu se poate. Dintre cei de astăzi vă plac Komartin, Dosa. L-am citit pe Claudiu. Aveți gusturi grozave.

Vorbiți-mi despre Albert Denn.

Nora Iuga: Oh, Albert Denn! Când m-a acostat la metrou prima dată, spunându-mi că mi-a citit La sexagenaria y el joven, și s-a prezentat cu un nume german… mi-a stârnit imediat atenția. Simt o atracție specială pentru germani și pentru iberici… au o forță donquijotescă, se pot lupta pentru o himeră, au caracter și o mândrie pe care știu s-o disimuleze. De fapt, Albert m-a cucerit prin naturalețea cu care mi-a vorbit, nu era crispat de prea mult respect sau din cauza diferenței uriașe de vârstă. N-am remarcat c-ar fi frumos, ceea ce remarcă toate femeile. Mie mi-a plăcut că m-a tratat ca și când am fi fost de-o vârstă. M-am și văzut Ninon de l’Enclos și pe el, nepotul meu. Nu vă spun povestea asta care a stârnit vâlvă pe vremea Regelui-Soare în saloanele Parisului. Dar Albert Denn a devenit cel mai bun prieten al meu după ce i-am citit poezia care îl distinge de ostentația obscenității și a visceralității din literatura tinerilor poeți români. Albert e un „instrumentist” care folosește surdina. El pare un romantic care se spovedește după perdea cum fac păcătoșii în bisericile catolice, e un poet îndrăgostit care are perversitatea de a-și prelungi așteptarea. Voluptățile poeziei lui își au cabina și întreaga recuzită în creier. De aceea unii îl găsesc poate, prea cerebral, prea abscons, prea comprimat pentru totala lipsă de rafinament a poeților actuali, prea filtrat, da, iată, un termen care i se potrivește mănușă. Cred că s-a născut artist din creștet până în tălpi – să fie o întâmplare că volumul lui de debut se intitulează „Îmi pipăi cu frică tălpile”? Cred că este un mare histrion introvertit, un raționalist foarte lucid, dublat de un romantic modern, împingându-și sentimentele într-o tăcere care sugerează infinit mi mult decât declarațiile sforăitoare. Toată poezia lui e un cântec fără cuvinte ca și vocea cu care își interpretează melodiile proprii în engleză… da, da, băiatul ăsta româno-spaniol, nepotul meu „înfiat”, mă va purta mai departe în opera lui.

NIG: Valoare și succesul sunt de multe ori două lucruri străine unul altuia. Dumneavoastră le aveți pe amândouă.

Dar :„ – (…) La toate lecturile mele publice sălile devin neîncăpătoare ca brațele mele încărcate de flori… dar numele nu mi-l găsesc în istoriile literaturii române și nici în cartea de aur a laureaților marelui premiu Mihai Eminescu de la Botoșani. Probabil că la 88 de ani mai am în față timp destul de așteptat și, mai ales, resurse infinite de viață(Nora Iuga)…”

Cum spuneam, vi s-au pus sute de întrebări.

Există vreo întrebare care nu vi s-a pus dar ați fi dorit să vi se pună, doamnă Iuga?

Nora Iuga: Pe vremuri rula un film cu un nume care ți se înfigea în creier ca o căpușă Când e marți, e Belgia, dacă aș vrea să-l adaptez la persoana mea aș spune: Când e Nora, e erotism, fiindcă toate întrebările care mi se pun abordează subiectul ăsta, niciodată absența lui. De aceea singura întrebare care nu mi s-a pus până acum a fost: ce se întâmplă când vă treziți într-o dimineață și când vreți să vă îmbrăcați nu vă mai găsiți erotismul? Ei bine, chiar dacă voi uita unde mi l-am pus când m-am culcat, o să îmi amintesc totuși că nu l-am scos niciodată de pe mine pentru că erotismul e o lenjerie pe care dacă ți-o tot îmbraci și ți-o dezbraci devine o obișnuință ca spălatul pe dinți, dar dacă tot te gândești cum o să fie când și tot amâni, nopțile tale vor păstra voluptatea neatinsă si frica… dar frica aceea de la început s-a dus. Nu știu dacă e cazul să mai apelez la Serviciul obiectelor pierdute sau să aștept?

Poeme din Alaturi cu drumu in New York Magazine: www.nymagazin.com/en_US/nora-iuga-poezie/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *