Cînd mă gîndesc la Germania – Interviu cu Nora IUGA

Ce aveți în fața ochilor cînd auziți „Germania“?

Îmi place că n-ați spus „La ce vă gîndiți?“, fiindcă numele Germania mă face, de fiecare dată, să văd aceeași imagine: Turnul decapitat al celebrei Gedächtniskirche (Biserica pomenirii) din Berlin, de-abia pe urmă vin celelalte imagini. Vine Das Kulturhaus-Berlin (Casa de cultură Berlin), din Fasanenstrasse 23, unde am avut prima bursă. Atunci am simțit că m‑am născut a doua oară și aveam 70 de ani! Atunci mi-am dat seama că pot să cuceresc! Aplauze, săli pline, coșuri cu flori. Apariții în cele mai prestigioase reviste – Sin und Form, Akzente, emisiuni radiofonice la Deutschland­funk și Deutschlandradio-Kultur. Pînă și bărbații mă curtau. Pentru o poetă, asta e aur curat!

Ce v-a inspirat cel mai mult în Germania?

Eram într-o inspirație continuă, prilejuită de numeroasele burse de care am beneficiat, nu doar în Germania, dar și în Elveția și Austria. La Zürich mi-a apărut și un album, Es kam ein Herz auf Stelzen (Venea o inimă pe picioroange. Poezie și imagine), în colaborare cu Werner Gadliger, un cunoscut fotograf și grafician. În Germania mi-au apărut trei volume de poezie, Der Autobus mit den Buckligen (Autobuzul cu cocoșați), 2001, Gefährliche Launen (Capricii periculoase), antologie selectivă din întreaga operă poetică, 2007, Oktobergedicht (Poem de octombrie), 2010, și romanul Die Sechszigjährige und der junge Mann (Sexagenara și tînărul), 2010. Orașele, mai ales Berlinul, nu m-au inspirat. Mă refer mai ales la arhitectura caselor, cu precădere blocurile… Kantstrasse e infinită și toate clădirile au aceeași înălțime și par, evident, „decapitate“. Groaznic! N-au acoperișuri. Nu-mi place nici stilul Bauhaus, în care nu distingi dormitorul de un birou. Fasanenstrasse sau Charlottenburg, unde am locuit un an, sînt cu totul altfel, au un aer mai idilic, au second-handuri, cîrciumioare, anticari, pînă și un flaș­netar cu șoricel alb. În Charlottenburg mă vizita Joachim Sartorius, șeful vestitelor Berliner Festspiele și poet. Vorbeam ore în șir despre Onetti, marele scriitor uruguaian, și de idila lui de zece nopți cu Ideea Vilar, care i-a dedicat un volum de dragoste sfîșietor, fără să fie poetă!

Ați putut vedea în Germania o „mamă“?

Curios, și eu mi-am pus această întrebare. Da, Germania poate fi pentru mine o a doua mamă! Ea m-a făcut vedetă și tot ea m‑a pălmuit pe nedrept uneori. Germanii născuți în Germania au caracter, ceea ce admir mai presus de orice. Sînt verticali, de aceea sînt și severi. Îmi plac oamenii intransigenți, fiindcă și eu sînt așa. Dar vor cu orice preț să le facă educație celor veniți din Est, vor să ne ajusteze la tiparul lor, cînd splendoarea acestei lumi constă în contraste, nu? Chiar mi s-a întîmplat ceva de-a dreptul penibil. Fusesem invitată la Tîrgul de Carte de la Frankfurt, în vara lui 2010, să citesc pe „Sofaua albastră“ din romanul Sexagenara și tînărul, proaspăt apărut la editura berlineză Mattes u. Seitz, carte tradusă, de altfel, în șapte țări europene. Aveam toate motivele să mă simt importantă, mai ales că avusesem cîteva lecturi cu Mircea Cărtărescu, cu Herta Müller și cu Oskar Pastior. Nu știu dacă e cazul să mă laud atît, dar am citit și alături de Enzensberg și de șeful marii Edituri Hanser, Michael Krüger… O să spuneți că mă simt frustrată, pe bună dreptate, dar mă gîndeam că s-ar putea să vă intereseze… În România nu am amintit asta în nici un interviu fiindcă „laudele lor, desigur, m-ar mîhni…“. Așteptam în fața gării, ușor dezorientată. Am întrebat o doamnă: „Nu ați putea… (să-mi spuneți ce autobuz merge la Buch­messe“, am vrut să continui), dar mi-a tăiat scurt vorba: „Nu dau bani la cerșetori!“. Asta a fost palma cea mai grea, tocmai cînd mă sim­țeam regină! Unele lucruri se uită greu.

Continuarea: https://www.observatorcultural.ro/articol/cind-ma-gindesc-la-germania/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *