Mihai Ignat

Mihai Ignat s-a născut în 1967, la Braşov.

Studii de licenţă, masterat şi doctorat la Facultatea de Litere a Universităţii Bucureşti. Actualmente conferenţiar universitar la Facultatea de Litere a Universităţii „Transilvania” din Braşov. Poet şi autor dramatic.

A debutat ca poet cu volumul colectiv Tablou de familie (ed. Leka-Brîncuș) şi cu placheta Klein (ed. Timpul), în 1995. Au urmat volumele de poezie Eu (ed. Paralela 45, 1999), Klein spuse (underground, 2001), Poeme în doi (ed. Vinea, 2003), kleinpoeme (ed. Aula, 2004), Cangrena e un animal de casă (ed. Vinea, 2005), Klein spuse Klein (ed. Cartea Românească, 2006), Klein reloaded (ed. Charmides, 2014), Poate noaptea a şi-nceput (ed. Cartea Românească, 2017) și Frigul (ed. Nemira, 2018).

În 2004 a debutat ca dramaturg, prin montarea piesei Crize la Radio BBC, Londra. Premiat al concursului Uniter, al concursului Naţional de Dramaturgie al Ministerului Culturii şi al concursului Teatrului de Comedie, cu numeroase montări în ţară şi (câteva) în străinătate, cu piese traduse în engleză, germană, cehă, polonă, rusă, bulgară, spaniolă, italiană şi greacă, a publicat volumele de teatru Crize (ed. Eikon. 2006), Patru cepe degerate (ed. Brumar, 2006), Meserii şi fundături (ed. Unitext, 2008), Black Sitcom (ed. Palimpsest, 2008), Patru piese într-un act (ed. Tracus Arte, 2012), Fermoare, nasturi şi capse (ed. Tracus Arte, 2014), Toţi privesc înainte (ed. Tracus Arte, 2016) şi Ei sunt printre noi (ed. Tracus Arte, 2018).

Activitatea universitară s-a concretizat în volumele: Onomastica în romanul românesc, (la origine teza de doctorat, ed. Universităţii „Transilvania” Braşov, 2009), Şase prozatori în căutarea unui cititor (Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2012), Lecturile imaginii (Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2013), O istorie antroponimică a romanului românesc, vol. I (ed. Universității „Transilvania” Brașov, 2016), O istorie antroponimică a romanului românesc, vol. II (ed. Universității „Transilvania” Brașov, 2019).

 

site de autor: http://www.mihaiignat.ro/