Nora de Octavian Soviany

Nora

Detalii:

  • Autor: Octavian Soviany
  • Comandă e-book sau comandă volum tipărit (în curând)
  • Format: 110×180 mm
  • Nr. pagini: 138
  • Preț: 25 lei
  • Apariție: 2018
  • ISBN: 978-606-8628-53-0
  • Disponibil: da

Imagini coperta I

coperta I, rgb, la 72 dpi

Prietenia mea cu Nora Iuga se bazează pe multe gusturi, ba chiar obsesii comune. Mi se pare că trăim amândoi în utopia unei Mitteleurope din Belle Époque, prin care bântuie umbra fascinantă a lui Rudolf von Habsburg, geniile lui Schiele şi Klimt, eşarfa albă a Isadorei şi în care se aude adesea, de undeva dinspre răsărit, glasul răguşit de vodcă al lui Esenin recitându-ne din Moscova cârciumăreasă.
Nora a fost cea care, printr-un gest de o superlativă generozitate, mi l-a dăruit pe Kostas Venetis.
Nu ştiu dacă se cuvine mai întâi să-mi exprim afecţiunea pentru omul a cărui veşnică tinereţe m-a revitalizat de atâtea ori, sau pentru poeta cu „două suflete”, care ştie să treacă cu naturaleţe şi nonşalanţă de la gratuitatea jocului cu dicţionarul şi cu cuvintele, la poemul de o gravitate extremă, care vorbeşte atât de adevărat despre suferinţa plasmelor omeneşti şi despre neputinţa noastră de a scrie durerea. Din acest punct de vedere, Nora e cu adevărat o „Madame Artaud” (aşa cum i-a spus un recenzent din Germania), care are vocaţia ecorşeului crud şi voluptatea (auto)supliciilor şi a cărei Lebădă cu două intrări e, înainte de toate, un manual de autotortură.
Dar mai e şi o doamnă-spiriduş a poeziei europene, care, lăsând deoparte crispările şi anxietăţile, contorsiunile lipsite de umor şi clamorile de spital existenţialist cu care vehiculează atât de frecvent (cu siguranţă mult prea frecvent) poezia de astăzi, readuce în prim-plan bucuria jocului şi a reveriei, şi are, în faţa realului, pe care l-a transformat într-un vertij de culoare şi de lumină, voluptăţile ucenicului vrăjitor, ce a dat, întâmplător sau nu, peste bagheta maestrului. Şi ne face să înţelegem că, în fond, poezia n-a fost niciodată altceva decât un mod de a da cu tifla realităţii, aşa cum ştiu să o facă numai nebunii şi numai copiii. Reînvăţându-ne, cu fiecare carte a ei, să iubim viaţa. Căci Nora Iuga e unul dintre acei autori, destul de rari – socotesc –, pentru care simpla respiraţie sau orice alt act fiziologic, în toată banalitatea lui trivială, preţuieşte cel puţin la fel de mult ca oricare mare capodoperă a literaturii.
Originile prieteniei mele cu Nora se pierd – ca şi cele ale Junimii – „în noaptea timpurilor”.
(Octavian Soviany)