Prezidente: Doru Stănculescu (în dialog cu Florin-Silviu Ursulescu)

Detalii

  • Autor: Doru Stănculescu
  • Seria: FSU
  • Comandă volum tipărit aici
  • Format: 145x200mm
  • Nr. pagini: 160
  • Preț: 30lei
  • An apariție: 2019
  • ISBN: 978-606-990-019-2
  • Disponibil: da
 
Florin-Silviu Ursulescu: Cum ai colaborat cu Club A de-a lungul timpului?
Doru Stănculescu: Colaborări temeinice din perioada studenției. Erau evenimentele specifice: deschiderea clubului, toamna. La deschiderea la care-am participat prima dată a venit și decanul Tiberiu Benedek. Și Bebe Paraschivescu mi-a zis: „Ai căcat-o, te-a văzut Tibi cântând, o să zică: ori cu drâmba și zdranga-zdranga, ori cu arhitectura. Mie așa mi-a făcut!“. Adevărul este că avusesem deja un conflict cu Benedek, la deschiderea anului școlar, când ne-a chemat în amfiteatru și ne-a ținut un speech. Dintre toți pletoșii și bărboșii, pe mine m-a văzut. Și m-a trimis la tuns. Nu știu de ce și cum i-au picat ochii pe mine. Mi-a zis clar: „Mâine dimineață la ora 9, v-aștept la mine, tovarășe student“. Ăștia din anii mai mari m-au liniștit. Gigi Mușat, care-avea pletele până la noadă chiar mi-a zis: „Stai, bă, liniștit, mie mi-a zis de vreo douăzeci de ori!“. Nu m-am dus. Ce se-ntâmpla: a trebuit să-mi iau legitimația de student. Și m-am dus la secretariat s-o iau. Secretara când mă vede: „Mergeți cu mine!“. Cu legitimația-n mână, mă duce la Tibi. Când am văzut unde mergem, repede am încercat s-o dreg: am strâns părul, să-l bag sub cămașă. Nu ținea. Am intrat: „L-am adus pe tovarășul Stănculescu“. „Tovarășul Stănculescu, v-am așteptat ieri la 9 dimineața, după cum am vorbit. N-ați venit, nu-i frumos“. „Păi să vedeți…“ „Acum tot așa vă prezentați, nu-i în regulă“. „Domnul decan, să știți că eu mă mai ocup și cu muzica, și sunt artist.“ „Cu-atât mai mult, ești pe scenă, ce exemplu dai spectatorilor, tinerilor care te văd? Dacă n-ai bani, spune-mi, îți dau eu.“ A vrut să-mi dea 5 lei, să mă duc să mă tund. „Nu, lăsați.“ M-am dus la frizerie vizavi de școală. Ăla când m-a văzut: „Arhitectură?“. „Arhitectură.“ „Gata, știu!“ M-a pieptănat, un pic așa mi-a luat vârfurile, m-a dat mult cu fixativ, m-a aranjat. M-am întors la Tibi: „Uitați, m-am tuns.“ „Ei, se putea și mai bine“. Și-a insistat: „Nu foarte scurt, dar bărbătește“. Mi-a semnat legitimația și-am intrat în rândul lumii. Dar după vreo două zile era deschiderea clubului. Și înainte de-a fi student cântasem în club, acum era oficial, cu festivitate. Și am cântat două-trei cântece. A doua zi dimineață vine secretara-n atelier: „Tovarășul student Stănculescu, poftiți cu mine la tovarășul decan!“. Aoleu, iar dă-i, strânge părul, bagă-l sub guler. Intru la el. Când intru, Tibi se ridică de la birou, mă-ntâmpină, îmi dă mâna: „Dorule!“. Nu mai eram tovarășul student Stănculescu. „Dorule, ia loc, te rog.“ Mă pune pe fotoliu. Se-așază pe un alt fotoliu, lângă mine, nu mai stătea la birou. „Te-am văzut aseară la club.“ Mă gândeam la ce-mi zisese Bebe Paraschivescu, că dacă te vede ăsta cântând nu mai termini școala… „Te-am văzut aseară la club. Într-adevăr, la natura muzicii dumitale se pretează o chevelură mai bogată.“ „Ce să zic, că deacum părul meu mai mult cade decât să mai crească…“ „Ei, nu-i nimic – zice el așa afectat cum vorbea“. „Nu-i nimic, părul prost părăsește capul deștept!“. Și după asta, am rămas foarte buni prieteni.