Îmi pipăi cu frică tălpile – Albert Denn

20.00 lei

 

Categorie: Etichetă:

Descriere

Anul apariției: 2018

Nr. pagini: 88

ISBN: 978-606-990-074-1


«Albert Denn face parte din acea familie rara de poeti care se nasc cu lectia gata invatata, alta exceptie de la regula. Lucru cu atit mai socant la un debutant, a carui poezie se exprima mai mult tacind, la un poet bintuit de voluptati spirituale sub care se ascunde, lasind usa usor intredeschisa chemarii surdinizate a simturilor. Ascunzatorile, tacerile autoimpuse intarita mult mai adinc zona strigatelor carnale al caror glas infundat se amplifica sub apasarea calusului. Albert Denn pare sa se simta bine in ascunzatoarea tacerilor lui, fiindca nu poti vorbi cu tine insuti decit fara cuvintele cu care te adresezi altora. La adapostul controlului cerebral se simte protejat.» Nora Iuga


«Totul este topit într-o formulă proprie, aforistică, cu texte în cuvinte puţine. Cerebral, rece uneori, dar şi atent la detalii de moment, de viaţă, de lume, poezia astfel scrisă îl apropie de un anume autenticism care se aşează în pagină cu o singularitate ce-i dă dreptul la o astfel de categorisire. Sunt astfel şaptezeci şi trei de fragmente, cele mai multe memorabile, bine scrise, cu o experienţă a simplificării notaţiilor, încărcate cu sensuri, pe care, dacă vrei să le înţelegi, trebuie să le citeşti cu atenţie şi, eventual, să revii asupra lor.» Gellu Dorian în Convorbiri Literare


«Atunci cînd citești poezia lui Albert Denn, cînd treci prin versurile unui căutător de idei care uită cine e și rareori se regăsește, care pătrunde într-o lume în care niciodată nu e pus totul pe hîrtie, dar este amplificat mereu în gîndul cititorului, care creează analogii și întîlniri dintre cele mai realiste, dar și idealiste, care folosește intertextualitatea ca un mijloc de reflecţie, atunci vei da libertate de acceptare unei poezii diferite, care se desprinde de cotidianul atît de înrădăcinat în poezia actuală.

Albert Denn preferă să își conceapă poezia emoțional, fiindcă sub semnul emoției își regăsește glasul tăcerii. Ce este poezia unei tăceri? O reîntoarcere spre vremuri mai delicate ori o orientare spre vremuri mai subtile, un răspuns la multe dintre neliniștile noastre. Albert este un căutător de idei, dar nu unul care vrea să se afilieze curentului, ci unul care vrea să se afle pe sine» Alina Roinita în Observator Cultural  & Filologisme