Am trecut podul, un poem de Oana Cătălina Ninu

am trecut podul

și am ajuns în lanul cu urzici groase ca niște liane
eram deja în alt film
o junglă o pădure amazoniană în care nevoia de apropiere
era o plantă carnivoră
forfecându-ne pielea pe șira spinării

liniște și frig ca într-o fabrică de ascensoare
ca într-un turn din care se aruncă lifturi pline cu oameni
pentru testarea anduranței

liniște și frig ca în cea mai îndepărtată cameră a corpului
ca în țesutul inflamat care se chircește în tine
divizându-ți celulele

și cu cât te apropii mai mult
cu atât țestele lucesc mai tare a slănină
cu atât mai tare se umflă limbile în timp ce lipăie sângele sărat
prelingându-se pe la colțuri

eram deja în alt film
când urzicile s-au uscat și ne-am strâns unii într-alții

în jurul nostru foșnetul gunoaielor