Biblidioteca – Mihail Vakulovski

lei 25.00

Compare
Categorie:

Descriere

Au inceput sa curga cititorii, sint prezenti si Sandra Brown, si varianta brasoveana a lui Zenga in costum, in adidasi si cu sapca, si batrina care comanda numai carti foarte vechi, si grupurile de tineri rockeri si hip-hopisti, si grupurile de studenti si studente, si profu’ zen, care a intrat vorbind la telefon, apar si citeva colege care vor sa le imprumut carti de la sala de lectura, si femeia de la xerox, vesela si haioasa, nu lipsesc nici cei doi tineri iubiti care invata arta fututului la biblioteca, comandind cind carti cu pozitii yoga, cind Kamasutra, cind Cum sa ajungeti mai usor la orgasm si O cale sigura de a-ti satisface partenerul, chestii din astea, comanda amindoi, amindoi vin dupa carte, pleaca si vin impreuna.

Tin minte ca l-am intrebat pe Mihail, la lansarea din septembrie, daca voi regasi in Biblidioteca un protagonist mai matur, mai tocit, mai carcotas. Nici pe departe: am aflat acelasi personaj familiar si tonic, la fel de plin de viata, un leac convingator pentru toti cei obisnuiti sa ofteze blazati: suntem in Romania si asta ne ocupa tot timpul. Hai se dovedeste exact acel personaj care, desi traieste in Romania, stie singur sa isi ocupe timpul, fara sa lase prea mult tara adoptiva sa se bucure de acest monopol. – Sever Gulea

Autor

Mihail Vakulovski

Născut pe 10 august 1972 la Chişinău (URSS), într-o familie de filologi (tatăl, Alexei, și fratele, Alexandru, sînt scriitori, iar mama, Sofia, este profesoară, precum și bunicii). În 1994 absolveşte Facultatea de Filologie a Universității de Stat din Moldova (Chişinău), în 2002 își susține doctoratul la Universitatea București (conducător științific: Nicolae Manolescu).

Volume publicate: • Nemuritor în păpușoi (poezie, Editura Arc, Chișinău, 1997; ediția a II-a, Editura Vinea, București, 2006; ediția a III-a, Editura Casa de Pariuri Literare, 2020) • Nicolae Manolescu (monografie, Editura Aula, Brașov, 2000) • Caiet cu zmei de care n-am mai ridicat niciodată nici măcar în copilărie (poezie, cu un comentariu grafic de Dan Perjovschi, Biblioteca de Poezie, București, 2002) • TU, cu Alexandru Vakulovski (Biblioteca de Poezie, București, 2002) • Tatuaje (poezie, Editura Vinea, București, 2003) • odada (poezie, Editura Vinea, București, 2004; ediția a II-a, 2009) • Holocaustul evreilor români. Din mărturiile supraviețuitorilor (istorie, Editura Polirom, 2004) • Piatra lui Sisif sub limba lui Demostene (poezie, Editura Pontica, București, 2005) • ИЛЬ ПЛЁ (poezie, Biblioteca Argeș, Pitești, nr. 12, aprilie, 2006) • Autobiografie (poezie, Biblioteca Stare de Urgență, Chișinău, 2009) • nEUROCHIRURGIE (teatru, Editura Vinea, București, 2010) • Portret de grup cu generația „optzeci“ (Poezia) (critică literară, Editura Tracus Arte, București, 2010) • Tiuk! antologie de proză KLU (în colab. cu Alexandru Vakulovski, Biblioteca Revistei la Plic, București–Chișinău, 2010) • Tovarăși de cameră. Student la Chișinău (rockman, Editura Cartea Românească, București, 2011; ediția a II-a, Editura Casa de Pariuri Literare, 2020) • Zece basarabeni pentru cultura română. Interviuri cu tinerii dintre milenii (Editura Casa de pariuri literare, București, 2011) • Portret de grup cu generația „optzeci“ (Interviuri) (Editura Tracus Arte, București, 2011) • Biblidioteca (Editura Casa de pariuri literare, București, 2012)

  • Tinerii dintre milenii (Interviuri) (Ed. Ratio et Revelatio, 2013)
  • 10+ (antologie de proză Tiuk) (Ed. Tracus Arte, Bucureşti, 2013)
  • Riduri (poezie, Ed. Casa de Pariuri Literare, Bucureşti, 2013. Ediţia a II-a: 2017)
  • Cînd tatăl tău e mai în vîrstă decît tine exact de două ori (Ed. Casa de Pariuri Literare, Bucureşti, 2015)
  • Tovarăşi de cameră. Doctorand la Bucureşti (Casa de Pariuri Literare, 2015)
  • Vreau să cînt și chiar cînt (13 interviuri cu Mihail Vakulovski) (Casa de Pariuri Literare, 2015)
  • Dialoguri metalice, cu Carmina Vakulovski (Casa de Pariuri Literare, 2017)
  • „Tata mă citeşte şi după moarte (poVeste 18+ despre copilăria sovietică & despre copilăria Uniunii Sovietice)”, Editura Humanitas, 2020.

Prezent în mai multe antologii şi dicţionare din țară și din străinătate, traduceri în engleză, germană, rusă, franceză, italiană, catalană, greacă, lituaniană. A făcut parte din echipa naţională a României la Cupa Naţiunilor de la Baku (2007) la jocul intelectual „Ce? Unde? Cînd?”. Participant la diverse festivaluri culturale, conferinţe şi cenacluri naţionale şi internaţionale. Traducător din literatura rusă (Vladimir Vîsotski, Bulat Ocudjava, Daniil Harms, Marina Vlady, Victor Erofeev, Vladimir Sorokin, Frații Presniakov, Venedikt Erofeev, Mihail Kononov, Zahar Prilepin, texte din muzica rock, Alexander Litvinenko & Yuri Felshtinsky etc.). Premiul Uniunii Scriitorilor și Premiul Soros pentru Nemuritor în păpușoi (1997); Marele Premiu Underground Literar pentru Management Cultural Performant (2001); Premiul Underground „Zona alternativă“ pentru „Biblioteca Tiuk!“ (2002); Premiul pentru Traducere (Tomis, 2009); Premiul „Timpul“ (Chișinău) pentru cartea de critică literară a anului (2010); Premiul de critică la Salonul Internațional de Carte de la Biblioteca Națională din Chișinău (2011) pentru Portret de grup cu generația „optzeci“ (Poezia); Premiul Interviuri culturale al Salonului Internațional de Carte din Chișinău 2012 pentru Zece basarabeni pentru cultura română. Interviuri cu tinerii dintre milenii; Premiul Proză – Noii Barbari pentru Biblidioteca (2012); Premiul „Nichita Stănescu” la Salonul Internaţional de Carte Chişinău, 2014, pentru Riduri; Premiul pentru Proză pentru anul literar 2015, oferit de Biblioteca Ştefan cel Mare, Chişinău. Cîştigătorul Premiului Librarul Anului, oferit de Festivalul Internaţional de Poezie şi Muzică Poezia e la Bistriţa (2018).

Fondator al revistei web Tiuk! k-avem kef (tiuk.reea.net), pe care-o realizează din 2001, împreună cu Alexandru Vakulovski, Carmina Vakulovski și Dan Perjovschi. Fondatorul și realizatorul CenaKLUbului TIUK!

Informații suplimentare

Anul apariției

2012

ISBN

978-606-8342-56-6

Nr. pagini

292