Frumusețea bărbatului căsătorit – Diana Geacăr

Descriere

Ediție sonoră* în lectura autoarei

*Edițiile sonore pot fi ascultate prin scanarea codului QR afișat pe ultima pagină a cărții (chiar și ca link). Linkul/codul facilitează accesul la mediul digital pe care e stocată arhiva audio. Nu se poate vinde codul/linkul fără achiziția fizică a cărții (de unde și denumirea de ediție sonoră și nu audiobook, care presupune un suport fizic de stocare).

Ediție revizuită și adăugită

VI. Who is it? Who’s skinning me? Stop. Stop. (din filmul Rampo Noir)
Tot mai des mă îndrept spre un bărbat
îmbrăcat în negru, de fapt întunecat
– de parcă şi-a tras peste cap un sac –
cu o viteză uimitoare
(probabil călătoresc prin aer)
şi, când aproape că m-a simţit şi vrea să se întoarcă,
mă trezesc brusc, transpirată.
Într-o noapte au apărut în camera mea
un bărbat însoţit
de o femeie grasă. Când ea s-a întors
cu spatele, el i-a ridicat fusta,
rânjind. Fundul şi picioarele ei
erau goale. Jupuite de carne.
Apoi a întors şi ea capul spre mine
şi-a rânjit. Am deschis ochii. Beznă.
Se auzea muzica de la terasă.
Dar ştiam că ei mă pândesc
ascunşi în perete.
A doua zi nu m-am putut mişca.
Adică am ieşit din casă, am ajuns la job,
dar în corpul meu nu era nimeni.
Nu am permis nimănui să mă privească în ochi.
În timpul şedinţelor de terapie, cuvintele se depun în aer,
o plapumă, apoi alta, până la tavan şi
peste gura mea. „De ce vă e frică
de feţele acestea”, m-a întrebat terapeuta.
„Dacă le-aş întâlni privirea, ar fi ca şi cum
nu m-aş mai întoarce niciodată”,
i-am spus eu.

(Credeam că dacă vorbesc despre Ei,
puterea o să le scadă.)
E o imagine care se tot repetă
de câte ori încerc să mă odihnesc după-amiaza:
corpul meu se loveşte tot mai repede
de pereţii unei case. Stânga, dreapta,
stânga, dreapta. Niciodată nu cade.
Pentru că pereţii sunt vii. Pereţii
îşi pasează unul altuia
greutatea.

O carte tulburătoare, a cărei fluență intimidează.  Apăsată și tragică, rece și inconfortabilă, mărturia despre iubirea frustrată e transcrisă cu un instrument precis, de vindecare și de tortură. Frumuseții toxice a distanțelor, a vulnerabilității și a cruzimii, i se opune frumusețea onestă, neapologetică în fragilitatea, ca și în barbaria „actelor ei de curaj”. Plasez poezia Dianei Geacăr din Frumusețea bărbatului căsătorit într-o zonă a mitologicului, la confluența dintre tipare recognoscibile și irepetabile, neliniștitoare prin fidelitatea cu care se raportează la răni, suferință, singurătate, dar și prin felul în care istoria din spatele textului rămâne, în definitiv, una extrem de personală.

Acest volum a purtat vreme de 12 ani haina umilă a cărților mari, underrated. Trebuie ca această a doua ediție a sa, revăzută și rafinată, să îi facă dreptate. – Olga Ștefan

Am trăit cu înfrigurare înflorirea feminităţii, am tremurat lângă vulnerabilitatea ei, mi s-a arătat, încă o dată: La lumina fulgerelor, dormitoarele devin locuri ale puterii. Am coborât în stupoarea abisului, m-am rotit în psihedelia minimală. Am încercat să o ţin de mână în timpul şedinţelor de psihoterapie. Am fost bărbatul înţelegător, i-am zis să stea liniştită. Am văzut firul marii tradiţii a poeziei feminine americane unduind ca o algă exotică, înţesată de flori. I-am citit toate mailurile şi am deschis toate ataşamentele. Şi am trăit detaşarea salvatoare de tot acest tumult.

O carte mai obsedantă acum ca niciodată, la a doua ediţie. – Andrei Dósa