mandala – Oana Cătălina Ninu

Descriere

Ediție sonoră* în lectura autoarei

*Edițiile sonore pot fi ascultate prin scanarea codului QR afișat pe ultima pagină a cărții (chiar și ca link). Linkul/codul facilitează accesul la mediul digital pe care e stocată arhiva audio. Nu se poate vinde codul/linkul fără achiziția fizică a cărții (de unde și denumirea de ediție sonoră și nu audiobook, care presupune un suport fizic de stocare).

Colecția Reeditări

Debutand cu volumul Mandala (Editura Vinea, 2005), Oana Catalina Ninu n-a ratat aproape niciunul dintre premiile care i-au iesit in cale. O recunoastere, fara indoiala, meritata, intrucat vorbim despre cel mai semnificativ debut liric din anul respectiv. […] Oricat de rebele, reprezentarile se topesc intr-o sintaxa aluvionara, corodata prin dialogism si nivelata prin directete. De altfel, in Mandala, fracturat nu e atat discursul, care se deruleaza lent si fara interstitii vizibile, cat universul reprezentarilor, care suporta o maceratie organizata din partea unei viziuni schizoide. Poemele Catalinei Ninu descriu, cu o fervoare incandescenta, cele mai diverse forme de mutilare, in slujba carora eul liric pune la bataie un arsenal impresionant (foarfece, ace, surubelnite, colti, unghii, bricege, lame, epilatoare, vatraie etc.), care l-ar face sa paleasca de invidie pe un anumit conte austriac. Şi nu e de mirare, de vreme ce figura centrala a Mandalei se prezinta, inca din primul text al volumului, drept „femeia foarfeca“. (Andrei Terian, in Ziarul de duminica)

„Fuga de feminitate“, exorcizarea umorilor feminine si a corporalitatii maligne devine miza actului poetic, prin care femeia reala e inlocuita prin „femeia inscriptionata“. El are insa caracterul unei vivisectii, presupune scormonirea nemiloasa a fibrelor si a tesuturilor, e o autotortura aproape cu neputinta de indurat, astfel incat privirea introspectiva, care scormoneste ca un bisturiu in profunzimea plasmei organice cunoaste momente de relaxare, deplasandu-se (ca in ciclul Nu e timpul,fato) de la spectacolul visceralitatii in criza la filmul cotidianului. Acum, Oana Catalina Ninu abordeaza reportajul autenticist, care capata insa aspectul „picturilor metafizice“, unde realul e „textualizat“, realcatuit, devenind suportul reveriei thanatice, caci poeta descrie „cetati ale mortilor“, evoca ritualuri funerare grotesti sau sortilegii sanguinare. (Octavian Soviany in Luceafarul)

Mandala este si una dintre figurile initierii. Poezia se scrie impotriva limbajului dat, impotriva sensului uzat, cu sufletul, dar impotriva lui, cu trupul, dar ca mortificare a trupului, cu durere, ca singur vaccin al durerii prin smulgerea ei din trup si asezarea ei in pagina. (Alex Matei in Observator cultural)

Poemele se sustin unele pe altele intr-o ordine nu mecanica, de domino, ci subversiva: „povestea“ inainteaza exclusiv de la un ciclu la altul. În interiorul secventelor, numai discurs: fragmentele narative sunt sincopate ori deturnate. O anume urgenta a durerii, o panica reverberata fiziologic in prima parte a volumului (mandala) cedeaza locul unei aluviuni de reprosuri distante mimand refrenul (nu te mai preface ana), apoi unei terapii solitare, cu oscilatii si indecizii (nu e timpul fato). Iata o radiografiere partiala a zonelor liminare. Pana aici, nu de putine ori scabrosul corporal (sexual sau nu, dupa caz) conserva atmosfera cosmaresca, comparabila aceleia din Capriciile lui Goya. (Cosmin Ciotlos in Romania literara).