nick cave@bergen – Andrei Zbîrnea

Descriere

Ediție sonoră* în lectura autorului

*Edițiile sonore pot fi ascultate prin scanarea codului QR afișat pe ultima pagină a cărții (chiar și ca link). Linkul/codul facilitează accesul la mediul digital pe care e stocată arhiva audio. Nu se poate vinde codul/linkul fără achiziția fizică a cărții (de unde și denumirea de ediție sonoră și nu audiobook, care presupune un suport fizic de stocare).

Ilustrații: Andra Berilă

Colecția Mornin’ Poets

Câte trepte sunt până sus?

Pe Andrei Zbîrnea l-am întâlnit pe la Arad, la un festival de literatură. Era hiperactiv, parcă nici nu era poet. Eu știam dintr-un film cu Neruda că toți poeții sunt obezi. Zbîrnea nici măcar nu era obez.
Dar nu l-am uitat, mai ales că era de loc din județul Ialomița, ceea ce este întotdeauna înduioșător, se pripășise prin Berceni, ceea ce este evident suprarealist, și mai ținea și cu Borussia Dortmund, adică era un visător – parcă totuși era poet.
Apoi ne-am mai întâlnit pe la un târg de carte și am mâncat mici pe o bordură sau poate la o masă, uite că mereu ziceam că o să citesc poemele lui Zbîrnea, dar se tot întâmpla viața și nu le citeam. Apoi ne-am mai văzut o dată pe zoom și, în sfârșit, mi-a trimis cartea aceasta cu titlu ciudat. Ce Bergen visează acest Zbîrnea?
Apoi am citit-o. Și s-au arătat toate cele văzute și nevăzute: Nick Cave și porumbeii din Bergen și acel Dumnezeu singur care nu se teme să pună întrebări suplimentare.
Și piticul care semăna cu piticul lui Lynch, dar avea ochii lui Solsjkaer și întreba câte trepte sunt până sus, numărătoarea asta fiind foarte importantă pentru el.
Poemele lui Zbîrnea sunt ciudate, ca viața, căci într-adevăr sunt zile în care te temi să deschizi ochii și nu ești capabil să distingi între sunetul unui urs iradiat și frica sufocării la nouăzeci de grade. Sunt ciudate, surprinzătoare și curajoase.
Iar cuvintele îl ascultă pe Zbîrnea și se întorc în pagină parcă uimite și ele de locurile extraordinare unde l-au purtat pe poet.
Uneori nici nu știi ce a vrut să spună autorul, dar vezi că e frumos și asta e tot ce contează și, când cartea se încheie și începe altceva, te trezești căutând bilete de avion către Bergen.
E frig la Bergen, dar parcă nu e chiar cel mai rău loc unde să îți amintești ceva anume și poate, dacă ai noroc, să mori și să rămână scris pe Wikipedia că te despărțeau doar 3 304 kilometri de Polul Nord. – Andrei Crăciun

(mirosul cireșelor plutește)

neverosimil. peste statuile din bergen blue
magic e cuvântul de ordine pe insulele părăsite copilul
declamă când tu aveai păr, eu nu existam pe lume blue
velvet în loc de blue magic o schimbare de abordare din
perspectiva cireșelor plutitoare rămase neculese galbenul e
culoarea mea preferată o dată am gustat salmiakki și mi-am adus
aminte random de mirosul cireșelor care plutește peste statuile din
bergen county, new jersey salmiakki nu e chiar desertul perfect pentru
nepotul tău preferat magazinul îngrămădit de papiote galbene de pe strada principală se deschide la nouă fără zece la fel ca banca pentru
dezvoltare din bergen norvegia mirosul cireșelor plutește bunelul îi
cumpără copilului o papiotă cu ață galbenă pentru
la
școală

când tu aveai, eu nu