Cristian Vicol
Afișez singurul rezultat
-
Anotimpul țânțarilor – Cristian Vicol
lei 25.00
Cristian Vicol este specialist în Relații Publice la Teatrul German de Stat Timişoara, fiind implicat într-o multitudine de alte activități culturale locale – fie tot teatrale (Teatrul Portabil Timişoara), fie din zona artelor multimedia (Asociația MetaSpațiu).
În prezent, este pe cale să încheie un doctorat la Litere în cadrul Universității de Vest din Timişoara, sub coordonarea doamnei profesor Adriana Babeți. Tema cercetării sale o reprezintă literatura refuzului în Europa Centrală, în a doua jumătate a secolului 20.
A debutat în 2010 în Revista Helion cu proză SF. Până în prezent a publicat trei volume, Comoara din cetate (Editura de Vest, 2014) – un roman picaresc a cărui acțiune se petrece în oraşul Timişoara, Sfârșitul inocenței (editura Eurostampa, 2015; reeditat şi adăugat în 2018 la Editura Tritonic) – volum de proză scurtă science fiction şi fantasy, şi O scurtă istorie a Timișoarei până la 1716 (Editura Eurostampa,
2016). Mai mult, este coeditor, alături de Daniel Timariu, la mai multe antologii de science-fiction şi fantasy: East of a Known Galaxy (Editura Tritonic, 2019), Collected Stories from Galaxy 42 I (2020), Collected Stories from Galaxy 42 II (2020).
Totodată, este colaborator la mai multe publicații româneşti: Galaxia 42 (unde este și parte a echipei redacționale), Liternautica şi UtopIQa. Este și selecționer la festivalul internațional de film The Galactic Imaginarium Film Festival, care în 2020 a avut prima ediție. Tot în 2020 a pus bazele, alături de membrii Clubului Sindicatul 9, revistei on-line Planu’9, unde activează ca redactor-şef, o publicație a cărei deschidere este către pulp-fiction şi pop-culture.
Afișez singurul rezultat