Descriere
Adevărul adevărat
Trecuseră doar câțiva ani de la accidentul ei cerebral și mama își regăsise felul vulcanic de a fi, îmi povestea cu aceeași însuflețire întâmplări din tinerețea ei – fără a-mi lăsa impresia că le repetă doar din cauza unui mecanism dereglat –, deși pe unele le știam pe dinafară de acum. Ar fi fost nepotrivit să nu îi urmăresc vocea care ajunsese să mă obsedeze, scrisesem sau, mai bine zis, transcrisem spusele ei, fără să mă camuflez în spatele vreunei regii. Cineva din familie îi adusese numărul din revistă în care încercasem să reproduc una din amintirile ei cele mai puternice. Își ascunsese surprinderea că primul meu text publicat era despre ea sau i se păruse ceva firesc, una peste alta, m-a abordat de parcă urma să aducă completări unei teorii științifice. (…)
Autor
Ion Pleșa
Ion Pleșa s-a născut la Mindszent (Ungaria) pe 26 august 1956. A absolvit Facultatea de Matematică-Informatică a Universității din București. A debutat în 1982 în revista Luceafărul, cu un grupaj de poezii remarcate de Geo Dumitrescu. A publicat proză scurtă în antologia Ficțiuni reale (coord. Florin Piersic Jr., Editura Humanitas, 2013) și în revista de proză scurtă iocan, precum și articole în „Dilema veche”. A debutat în volum cu povestiri grupate sub titlul Anotimpuri care nu se repetă (Editura Nemira, nominalizat la Premiul Iocan pentru Cartea de proză scurtă a anului 2018). A fost prezent în antologia KIWI (Editura Polirom, 2021).

Informații suplimentare
Anul apariției | 2022 |
---|---|
ISBN | 978-606-990-463-3 |
Nr. pagini | 164 |