Gheorghe Iova

Eu am luat viaţă, cu Maria, la 29.01.1950, în plasa Mizil. Am absolvit, cu bacalaureat, 1967, Liceul Teoretic Mizil.

Căsătorit, cu Doina Iova, campionă a României, la heptatlon juniori, pe anii 1989, 1990, 1991.

Am absolvit, cu licenţă, 1972, Universitatea din Bucureşti, Facultatea de limba şi literatura română limba şi literatura franceză. Profesor, traducator. Redactor, la Contrapunct, 1990-1992 şi, 1992-1994, la Contemporanul – ideea europeană. Am ţinut cursul şi seminarul de filosofie, la Academia de Arte din Bucureşti, 1994-1996 şi 1997-1998; muzeograf la Muzeul Literaturii Române din Bucureşti.

Debutul literar, în presă: Viaţa Buzăului, Supliment literar, Nr. 1, decembrie 1968.

Debutul literar, în volum: TEXTEIOVA, C.R., 1992, genul: texte Iova.

Au urmat volumele:

  1. Ordinea în care el plânge, C.R., 1997;
  2. Sintaxa libertăţii de a spune, Axa, 1998;

Călare pe muşcătură, Paralela 45, 1998;

De câţi oameni e nevoie pentru sfârşitul lumii, Paralela 45, 1999;

Acţiunea textuală. Bunul simţ vizionar, Paralela 45, 1999;

ELEVEN, editura CEEA CE – 2007;

Excursia în plină desfăşurare, Charmides, 2010;

texte iova, Tracus Arte, 2011;

Vânt cu aşchii, Vinea, 2011;

geniul catren, Charmides, 2012;

Documentare a unei neînţelegeri, Charmides, 2012;

Călare pe muşcătură, Vinea, 2012,colecţia DEFINITIVE;

Căzut, între două studenţii 1968, Eikon, 2014;

Lumea este un zid, de care nu mă pot îndepărta, Charmides, 2015

Am publicat, pe suport electronic, cartea 1973. Sintaxa libertăţii de a spune, pe C.D. Cartea virtuală, 50 de volume, LITERATURA ROMÂNĂ CONTEMPORANĂ: Antologia Virtuală Noesis nr. 2 (noiembrie 2000), editat de SOCIETATEA CULTURALĂ NOESIS, www.noesis.ro.

Premii literare:

Viaţa Românească, eseu, menţiune„Cititorul”, 19. XII. 1984;

FrontieraPoesis, pentru„Cartea de poeziea anului”, 1973. Sintaxa libertăţii de a spune, Satu Mare – 1998;

Premiul A. S. P. Ro. pentru roman, peanul 1999, De câţi oameni e nevoie pentru sfârşitul lumii, 27 mai 2000;

Premiul Uniunii Scriitorilor din România, pentru eseu, pe anul 1999, Acţiunea textuală. Bunul simţ vizionar, Ed. Paralela 45,  în iunie 2000;

Premiul festivalului „Poezia în avangardă”, Sighişoara 5-7 mai 2006;

Biblioteca Judeţeană „V. Voiculescu”, Buzău, a acordat, la împlinirea a 50 de ani, o DIPLOMĂ DE ONOARE, „poetului şi prozatorului GheogheIova – pentru întreaga activitate scriitoricească”, la 27 noiembrie 2000.

Afișez singurul rezultat