Raul Popescu

Raul Popescu este absolvent al Facultății de Litere din Brașov. Și-a continuat studiile în cadrul Universității Transilvania din Brașov cu un masterat de Scriere Creatoare și cu un doctorat despre viața și opera lui Ioan Petru Culianu.
A fost nominalizat la Concursul de dramaturgie UNITER „Cea mai bună piesă românească a anului 2016”, cu Ziua în care m-am hotărât să uit totul. Din 2017 până în prezent, este editor coordonator, alături de Adina Dinițoiu, al platformei culturale online Literomania. În 2017, a publicat Ioan Petru Culianu. Ipostazele unui eretic (Editura Eikon, București), volum nominalizat la Premiile Observator cultural 2018, la secțiunea „Debut”. În 2019, a coordonat, alături de Adina Dinițoiu, volumul Nume de cod: Flash fiction. Antologie Literomania de proză scurtă (Editura Paralela 45).

Afișez singurul rezultat