La pierderea speranței – Nicolae Prelipceanu

9.00lei

Stoc epuizat

Categorie:

Descriere

Nu sunt obişnuit să-mi prezint singur cărţile. Nu se obişnuia asta pe când publicam şi eu mai des. Oricum, la pierderea speranţei n-a fost concepută ca atare, o carte cu o structură de rezistenţă, aşa cum se fac azi, şi cărţile, şi casele. Au fost notaţii disparate, iar dacă există, totuşi, o aparenţă de unitate, atunci asta vine de altundeva decât din intenţia de construcţie. Din constanţa obsesiilor mele şi a celor ce-mi trec prin cap, fie şi întâmplător.

Poate părea o carte tristă sau demobilizatoare (Doamne fereşte!), deşi sunt momente când e dă râs, ca la Ion de la gară, mai ales în cele două pasaje cu sexul, cu toate că nu pentru ele am scris-o, ele sunt doar nişte accesorii, aşa cum e şi sexul prea adesea… Mă grăbesc să vă spun că accesoriile nu sunt, chiar întotdeauna, inutile.

Toată viaţa, încă de acum 45 de ani, când am publicat prima carte a mea de versuri, din care azi nu mai pot păstra decât titlul, Turnul înclinat, am fost… înclinat spre partea neagră a existenţei. Aşa că nu pot da vina pe bătrâneţe că mi-am pierdut cu totul speranţele. Ele erau cam pierdute încă de atunci, de la Cluj, demult. Acum doar pierderea lor a ieşit în pagină, şi chiar pe o copertă. (Nicolae Prelipceanu)


iată calea

plin de corpuri delicte în jurul meu
numai delictul lipseşte
fiecare spune eu nu
poate el poate el
poate chiar dumnezeu

iată şi calea spre care ne îndreptăm
cu toate obstacolele ei
nici un orizont nici o luminiţă
la capătul acestui tunel
în lumina zilei
prin care învăţ să mă târăsc asemenea soldatului
alexandru matrosov în faţa cazematei germane
acum câteva zeci de ani
într-un film sovietic

dar peste mine a trecut cu paşi glorioşi minciuna
şi oricât m-am opus a lăsat o dâră murdară
care se mai vede printre circumvoluţiunile
creierului meu
eu ştiu eu o văd deşi nu mă autotrepanez niciodată
minciuna eroică şi cântecele de triumf asupra noastră înşine
dar fără să ni se mărturisească vreodată asta

că eu am fost poporul ai cărui duşmani trebuiau să piară
până la unu
ziua sau noaptea
asta nu se mai preciza
că eu eram duşmanul care trebuia să piară
al poporului fireşte
şi a pierit
aşa
pe tăcute
fără vreo execuţie
treptat
an cu an şi deceniu cu deceniu
nici asta

ceea ce se mai vede acum
nu e
nu vă faceţi iluzii
nimeni nu supravieţuieşte nimănui

corpuri delicte sunt toate în jur
numai crima întârzie-n noi
ca o rudă ca un prieten
ca adevărul
ca viaţa


 

Nicolae Prelipceanu

Născut demult (1942). Redactor la revista Tribuna din Cluj (1969-1986), redactor la Viaţa Românească (1997-1990), redactor-şef adjunct la Luceafărul (1990), secretar al USR (1990-1992), redactor-şef al revistei Alianţa Civică (1991-1992), consilier şef la Inspectoratul pentru cultură Bucureşti (1992-1993), ziarist la Cotidianul (1991-1992), România liberă (1993-2006), director de programe la televiziunea independentă SOTI (1994), consilier de stat la Guvernul României (1996-1997). În prezent, redactor-şef la revista Viaţa Românească, membru în Consiliul şi Comitetul Director al Uniunii Scriitorilor. A publicat volume de poezie, proză, interviuri: Turnul înclinat (1966), 13 iluzii (1971), Arheopterix (1973), Întrebaţi fumul (1975), De neatins, de neatins (1978), Jurnal de noapte (1980), Un civil în secolul douăzeci (1980), Fericit prin corespondenţă (1982), Degetul de gheaţă (antologie, 1984), Arma anatomică (1985), Maşina de uitat (1990), Binemuritorul (1996), Ce-ai făcut în noaptea Sfântului Bartolomeu (antologie, 1999), un teatru de altă natură (2006), portret sumar al unui necunoscut de altădată (2011), versuri; Vara unui fost campion de pian (1973), Tunelul norvegian (1979), Zece minute de nemurire (1983), Scara interioară (1988), proză; Dialoguri fără Platon, (1976), interviuri; Odioseea. Un jurnal pe sărite, 2011, articole. Volume de poezie traduse în maghiară şi germană, apărute în anii '80. Prezenţe în reviste şi antologii în: Franţa, Polonia, SUA, Spania, Columbia, Mexic, Ungaria, Bulgaria, Rusia, Italia, Portugalia etc. Premiul Uniunii Scriitorilor pentru publicistică cu volumul Dialoguri fără Platon (1976). Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor pentru volumele: De neatins, de neatins, Fericit prin corespondenţă şi Binemuritorul. Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Cluj pentru volumele: 13 iluzii şi Tunelul norvegian. Şi altele...


 

Informații suplimentare

Anul apariției

2012

ISBN

978-606-8342-41-2

Nr. pagini

62