Picaj – Ioana Miron

2.16lei

Categorie:

Descriere

Proiect co-finanțat de AFCN


***

încet încet aerul devine îngust

începe cumva și se termină

să fim cuminți să vorbim în limba noastră

fundalul voalat care ne propagă

am hranit cu pofta javra din noi

am mârâit

lumini și sunete vag dispersate

spre sfârșitul lunii stăm cu genunchii la piept

să consumăm întâi tăcerile

și am dat buzna


“Volumul Picaj al Ioanei Miron e de fapt un poem amplu scris parca sub imperiul aceleiasi stari, una a dezordinii interioare, a hausului existential. Poezia incearca sa puna ordine intr-o lume dezmembrata si schizoida. Spatiile psihice sunt in acord cu toate acele lucruri dezlocuite de sens. Cea care a decis sa depaseasca un oarecare prag existential are nevoie de o propulsare spre altceva cu adevarat autentic si plin de continut. De aici, un razboi interior, o tentatie a punctului zero, un picaj. Cartea nu descrie traiectoria descendenta a unui spirit din ce in ce mai lucid. Nu e vorba aici de o probusire, dupa cum ar putea sugera titlul. Confruntarea cu limita (suportabilitatii?) stimuleaza infiriparea unei dimensiuni material-spirituala. Materialitatea dura, abraziva, taioasa poate fi inteleasa in doua feluri: ca nevoie de echilibru, de fixitate si, mai plauzibil, ca o ingreunare a spiritului dornic de libertate. Dincolo de toate acestea, timpul cunoaste reprezentari clar delimitate:„ incet incet ne facem loc aici/ o sa ne aciuam mai bine/ cine ne spune cu adevarat cine suntem cine o sa ne descopere/ de ce sa taci tine-ma bine minte/ impreuna am scotocit prin darmaturi/ si cu toate astea n-ai dat impresia de nesiguranta/ sa-mi povestesti ce si cand/ cum si de ce se intampla sa mai si uitam/ in lipsa concentrarii aerul devine ingust/ & strazile cu tot restul/ bitimul cald impaienjenit privirile intinse/ un loc sigur in care te infiltrezi”.”(Serban Axinte)

“Poezia Ioanei Miron face chiar lucrurile pe care teoriile literare au incercat mereu fara succes sa le explice. Alege diferite scenarii existentiale si decupeaza secventele relevante pentru circulatia unei energii speciale. Face acest lucru chiar si atunci cand reformuleaza mizele tacerii: “am invatat sa mimam tacerea/ despre noi si despre altii am invatat/ sa fim o singura gura din care iese orice imbold orice/ stridenta”. Arta Ioanei Miron tine mai ales de injectarea cu forta a unor expresii al caror sunet pare strain de ceea ce stim deja ca este poezie si totul se intampla conturand circuite controlate poetic.
Dintre variantele de titlu pe care Ioana Miron mi le-a aratat, “Blocaje tactile” era sintagma care mie mi se parea ca sugereaza linia investigatiei poetice din acest volum: “schimbari comune gesturi banale/ facem corp comun cu obiectele/ am stat pe iarba important e sa fim in locuri cunoscute si/ sigur te-as convinge/ sa ne intalnim la intamplare sa inlocuim/ aerul cu suflarile tale tactile/”. S-ar putea sa ma fi inselat, insa picajul este numai cadrul acestui demers in care se incapataneaza Ioana Miron, in ciuda tuturor celor care tin sa rezume poezia la fluctuatiile ipocriziei militante.”(Razvan Tupa)

Ioana Miron

Informații suplimentare

Anul apariției

2016

ISBN

978-606-8628-51-6

Nr. pagini

71