sfumato – Ioana Geacăr

25.00lei

Categorie:

Descriere

Seară cu tine

Mama ne bătea în fiecare seară

fără să-ntrebe ce-am greșit,

îşi făcea datoria.

Un lucru constatat:

perfecțiunea e obositoare

şi cine mai crede în ea?

Binele pentru mine îl

păgubea pe fratele meu –

replica ei simplă, firește,

când nu-i nimic suficient,

când totul se-mparte.

Vorbeam puțin, vorbeam coerent,

dar nu mă asculta nimeni.

Doar, uneori, străinii:

eram un număr norocos,

roata se învârtea şi se oprea

şi la mine!

Măsura unei zile,

care-mi aparține doar mie,

e calmul.

Dar frumusețea ei, de neîmblânzit, ca viermii!

– n-ai spus,

pentru tot ce n-ai spus

eşti vinovat!

Iată (îmi amintesc)

serile prea lungi, dragule,

când visam ceva

despre care n-aş fi putut spune nimic concret,

o amorțeală,

o senzație vagă

şi aceea erai tu!

Cum mă alerga tata cu toporul, dragule,

pielea mea nu mai primea lumina,

ci o lăsa mai departe să treacă,

dar eu ştiam că sub pielea mea sunt furnici multe

amenințând că vor ieşi în afară curând.

Acum mă tem încă de fier,

acum mă tem de tine,

poate n-ai fost tu,

poate nu eşti tu!

Şi acum,

dacă ai face o incizie cu dinții tăi mici,

pe care-i ascunzi întruna,

de pretutindeni ar ieşi pentru tine

furnicile roşii!

 

Blocul de vizavi

mă crede un obiect.

Şi mie îmi pasă!

 

spaima ca un fixator puternic pentru amintiri

întunericul personalizat când închid ochii mulat pe interiorul meu

un om beat traversează parcul de deasupra pare un fluture alb cu cra­vată albastră caută disperat echilibrul când în stânga când în dreapta

scriu mesaje în țărână pentru cei morți

limpezire apoi alte sărituri

iarna umbrele copacilor sunt verzi

nimic nu mai apără trec în spatele zăbrelelor

lumea de cărți de joc plonjează-n furtună

omul care caută prin gunoaie trage de un sac uriaș

toată liniştea s-a mutat în momentul ăla elastic preţ de o staţie când ești foarte atent să cobori

– captiv în trecut –

pune degetul și uită unde ai rămas


Autor

Ioana Geacăr

Aveam nevoie de această antologie – viziune de ansamblu, îi mulțumesc editorului un cristian că a mai pariat o dată pe mine. Am debutat târziu, în 1996, la o editură obscură. Primul meu volum de versuri, de sertar, n-a intrat în circuitul librăriilor, dar majoritatea poemelor le-am citit prin cenacluri, câteva grupaje au fost publicate în revistele Luceafărul și Amfiteatru în anii '80. Prin vara anului 1983, la Cenaclul Numele Poetului, după lectura mea, Cezar Ivănescu a interzis comentariile celorlalți membri și pe mine m-a apostrofat: Cine te crezi tu, Nică fără frică? În cenaclul lui Doru Mareș, la Pucioasa, în 1988, după ce am citit, Ion Stratan a spus că, într-adevar, poemele astea n-ar trece de cenzură. După atâta timp, fără a fi privite prin prisma tragică a acelor vremuri, pot părea teatrale sau patetice, dar sunt asumate, trăite, teatrul e unul al sincerității. Nici al doilea volum n-a avut parte de o circulație serioasă, doar de câteva cronici favorabile. Difuzarea cărților a avut probleme mari după 1990, în general. Abia cu volumul Aparte (Editura Vinea, 2006) și cu recviem pentru nuca verde (Editura Casa de pariuri literare, 2015) poezia mea s-a mai ridicat la suprafață.

Sunt Ioan cel fară de Țară, fără apartenență la vreo generație poetică, sunt omul invizibil (al lui Mircea Nedelciu) pentru toți antologatorii generaționiști. Dar dintotdeauna visul meu a fost să scriu mereu bine, poezia mea de la un volum la altul să fie mereu altfel, și cred că asta mi-a reușit.


 

Informații suplimentare

Anul apariției

2020

ISBN

978-606-990-160-1

Nr. pagini

164