sfumato – Ioana Geacăr

Descriere

Seară cu tine

Mama ne bătea în fiecare seară

fără să-ntrebe ce-am greșit,

îşi făcea datoria.

Un lucru constatat:

perfecțiunea e obositoare

şi cine mai crede în ea?

Binele pentru mine îl

păgubea pe fratele meu –

replica ei simplă, firește,

când nu-i nimic suficient,

când totul se-mparte.

Vorbeam puțin, vorbeam coerent,

dar nu mă asculta nimeni.

Doar, uneori, străinii:

eram un număr norocos,

roata se învârtea şi se oprea

şi la mine!

Măsura unei zile,

care-mi aparține doar mie,

e calmul.

Dar frumusețea ei, de neîmblânzit, ca viermii!

– n-ai spus,

pentru tot ce n-ai spus

eşti vinovat!

Iată (îmi amintesc)

serile prea lungi, dragule,

când visam ceva

despre care n-aş fi putut spune nimic concret,

o amorțeală,

o senzație vagă

şi aceea erai tu!

Cum mă alerga tata cu toporul, dragule,

pielea mea nu mai primea lumina,

ci o lăsa mai departe să treacă,

dar eu ştiam că sub pielea mea sunt furnici multe

amenințând că vor ieşi în afară curând.

Acum mă tem încă de fier,

acum mă tem de tine,

poate n-ai fost tu,

poate nu eşti tu!

Şi acum,

dacă ai face o incizie cu dinții tăi mici,

pe care-i ascunzi întruna,

de pretutindeni ar ieşi pentru tine

furnicile roşii!

Blocul de vizavi

mă crede un obiect.

Şi mie îmi pasă!

spaima ca un fixator puternic pentru amintiri

întunericul personalizat când închid ochii mulat pe interiorul meu

un om beat traversează parcul de deasupra pare un fluture alb cu cra­vată albastră caută disperat echilibrul când în stânga când în dreapta

scriu mesaje în țărână pentru cei morți

limpezire apoi alte sărituri

iarna umbrele copacilor sunt verzi

nimic nu mai apără trec în spatele zăbrelelor

lumea de cărți de joc plonjează-n furtună

omul care caută prin gunoaie trage de un sac uriaș

toată liniştea s-a mutat în momentul ăla elastic preţ de o staţie când ești foarte atent să cobori

– captiv în trecut –

pune degetul și uită unde ai rămas