Între un coșmar și o fotografie frumoasă – Ana Paraschivescu

Descriere

Anul publicării: 2020

Nr. pagini: 90

ISBN: 978-606-990-143-4

Când îi citesc poezia Anei Paraschivescu îmi schimb domiciliul teres­tru, familiar, îmi vin ecouri vechi într-o limbă străină, acum parcă mă aflu într-o stare de imponderabilitate, mă aflu într-o navă spațială și pământul meu e tot mai departe, o mică minge albastră. Limba aceea veche era lu­mea, „ce gândea în basme și vorbea în poezii, dintr-un cer cu alte stele, cu alte glasuri, cu alți zei…”, dar nu-i mai aud susurul dulce-n urechi, fiindcă mi se apleacă de atâta sirop, ca de baclavalele bunicii. Dar din ce citesc poeziile Anei, mă regăsesc tot mai mult în ea. Ce curios, când pe noi două ne despart aproape 50 de ani. Ana scrie: „[…] sunete dulci e fierea mea / Tăvălită-n zahăr / […] sunete familiar” (Circuit închis). Aceleași ingrediente de spaime calculate „Eviscerate de profesioniști / Adăugate în proiecte europene”. Sau: „Pusă la zid poezia se transformă / în @ / Nu poate fi dresată / Nici în prezent nici în viitor” (Ciornă). Da, Ana, cea mai incontestabilă dovadă că ești un poet adevărat e avertismentul clamat de cel cu lațul în jurul gâtului. „Mâzgălind învăț să scriu” (Ciornă). Valul vine din urmă, ne înghite cu totul, ne scoate din toropeala cearșafurilor apreta­te, de sperma și de voma noastră vărsate ca un lighean de lături asupra pu­iului de liliac, visând lângă ușa din spatele blocului, unde roiesc șobolanii. Când am descoperit prima dată un poem în limba germană scris de Robert Gabriel Elekeș, am urlat ca o nebună: Evrika! Bătrânul filozof Kant știa mai multă poezie decât toți diagnosticienii lumii, când pronunța sen­tința definitivă că singura calitate a poetului adevărat e ORIGINALITATEA! RGE se scrie pe el, parcurgând lumea în formarea ei, pe un scaun dentar, ascultând muzică rap. Ce face el pe foaia aceea? Proză, poezie sau rescrie lumea? Poate universul lui infinit i s-o fi părut prea mic și a început să cutreiere universurile cele mai vizibile, uriașele roșii, nedându-și seama că ele sunt primele victime ale găurilor negre.

Dar Ana, Ana care vede într-un coșmar o fotografie frumoasă, Ana cea care nu-și trădează crezul artistic nici dacă o pui la zid, Ana care se luptă cu sine ca să învingă de fiecare dată, fiindcă nu defilează cu învingătorii, Ana care a supt laptele poeziei din propriul ei sân, lapte care i-a prisosit să le dea și celor trei fete ale ei, îndemânarea de a merge alături cu drumu. Nu de experimente învățate pe de rost de la dascăli bine școliți vorbesc acum și nici de tomuri de tehnică literară (poetică), făcute anume să scrii cum vorbește papagalul. Ana, da, iată cum scrie Ana: „Din dovleac se coace coaja / Leonard Cohen Julio Iglesias / Pânze în jurul meu / Aer în aer Dumnezeu / Mă întind pe pământ cu fața / În cleștele lui noroios […]” (nu cred deloc). Ana știe să scrie în câte și mai câte feluri și despre lună și despre moarte și despre săptămâna patimi­lor… Iată un fel de împletitură pe dos, amintind de Moartea căprioarei de Nicolae Labiș, fiindcă există un fel propriu de a gândi pe care-l au numai poeții. Dar nu se poate să vorbim despre Ana dacă nu amintim de povești, adică despre vise sau închipuiri. Când Ana gândește în bas­me, mi-aduc aminte de un băiat frumos și foarte deștept, pe care l-am cunoscut cândva într-un liceu oarecare. Nu înțelegea, pentru nimic în lume, cum de nu-mi place urâtul? Pasă-mi-te, habar n-avea că eu, de fapt, pe Schiele îl iubesc, nu pe Klimt… Asta a fost o paranteză. Să re­venim la Ana. Mă interesează ce scrie ea în privința asta. La pag. 28-29. Ana e o poetă grozavă și nu e singura din cei pe care nu-i cunoaște mai nimeni, fiindcă geniile s-au înmulțit peste măsură în poezia noastră, poate de-asta, înainte de examenul de Bacalaureat, candidații au de­clarant în cor că nu iubesc poezia, nu doar fiindcă nu o înțeleg, dar nu le folosește la nimic. Au dreptate. Un poet plătit pentru ce publică e o abstracțiune. De-asta poezia, trebuie să recunoașteți, dragi poeți năs­cuți și nu făcuți, e o stirpe nobilă pe ducă, la fel cu monarhiile acestei lumi… refugiați-vă în Peșterile de la Altamira și așteptați un Potop în care trierea lăsați-L pe El să o facă, nu pe Noe!

Iertați-mă, știu că sunt alături cu drumu, dar pe cărările marcate mă pierd. Simt că și Ana bate cărările marcate. Eu cred că ăștia fără călăuză găsesc drumul adevărat.

Nora Iuga

Ana Paraschivescu

Data și locul nașterii: 9 mai 1977, Craiova

Studii: Facultatea de Litere și Istorie, Craiova, promoția 1999

Profesia și locul de muncă: profesoară de limba și literatura română, C.E. „Gheorghe Chițu”, Craiova

Articole publicate în revista „Ateneu”, 2020

Cărți publicate: De veghe în lanul de cuvinte, 2015

Între un coșmar și o fotografie frumoasă, Casa de pariuri literare, 2020

Premii: premiul al treilea pentru grupaj de poezii la Festivalul de literatură „Tudor Arghezi”, 2019

Zoom pe literatura română (2020)