Poem pentru cei ce nu-s de față – Constantin Abăluță

20.00 lei

Categorie: Autor:

Descriere

Anul apariției: 2018

Nr. pagini: 78

ISBN: 9786069900857


Dupa ce, in zeci de volume, am parcurs multe din straturile constitutive ale lirismului modern (suprarealism, onirism, experimentalism, minimalism, haiku, etc.) iata ca acum, cu totul neasteptat si pentru mine – cine dintre critici sau cititori s-ar fi gandit la asa ceva? – inspiratia mi-a facut o mare, nesperata bucurie : mi-a oferit, daca nu ma insel, nici mai mult nici mai putin, decat un mit al familiei traditionale romanesti.Desigur, creez acest mit – va veti da repede seama – in stil propriu, metonimic si litotic, reinventand cumva misterul si magia prozatorilor italieni, de la Lampedusa si Bontempelli pana la Buzzati. Alchimia prin care un nume se trage din fibra unui material anume, tesut de femeile familiei de-a lungul secolelor, la razboiul de tesut pe care il lasa intotdeauna mostenire fetei celei mari, mi se pare ca asigura nivelul ontologic al poemului, iar larga respiratie prozaica a versurilor puncteaza de-o potriva ideea cat si imprevizibilul miracol al simturilor.

Constantin Abăluță


Constantin Abăluță (n. 8 octombrie 1938, București) este un arhitect, poet, prozator, antologator și traducător român, căruia i s-a retras premiul național de poezie, Premiul national de poezie Mihai Eminescu, ediția 2019, acordat la Botosani, întrucât poetul nu a putut fi prezent fizic la decernare din cauza unei probleme de sănătate din familie.

Este diplomat în arhitectură (1961), pe care a practicat-o pâna în 1969. A debutat editorial ca poet în 1964. A mai scris și proză, teatru și dramatizări pentru radio. Într-o antologie publicată în anul 2000, Abăluță se descrie ca un poet al banalului. Adesea, poeziile sale încep cu un fapt banal, după care virează spre absurd. Totuși, în spatele exteriorului banal și absurd, se ascunde o realitate dură.

În antologia Poezia română după proletcultism (ed. Ex Ponto, Constanța, 2000), alcătuită de Constantin Abăluță, prezența unor poeți fără prea mare cotă la box-office-ul literar este explicată de antologator prin aceea că atunci cînd își acordrează liric sensibilitatea cu expresia, poeții mărunți pot produce poeme antologabile.

(Wikipedia)