Prietenii și Literatura – Club 8, OuTopos și invitații lor

În volum, 24 de personalități au participat la acest demers de rememorare și reconstituire, un pic istoric, mai mult biografic și, în mod cert, formator, oferind parte din timpul lor pentru ca noi, cititorii-observatori, să învățăm din experiențele pe care aceștia le-au trăit. Ambele inițiative – Club 8 și OuTopos – pot fi considerate modele de succes, pentru că au reușit să strângă și să păstreze într-un loc oameni cu aceleași preocupări, care au prins experiență pe mai multe paliere (editorial, literar și administrativ), care s-au ajutat între ei, au crescut împreună și au finalizat un număr semnificativ de proiecte variate.

Prietenii și literatura. Club 8, OuTopos și invitații lor e un mare dialog viu, actual, despre importanța apartenenței la o comunitate ai cărei membri se susțin și își dezvoltă creațiile și, în același timp, își propune să facă vizibilă activitatea literară a Iaşului din anii 2000.

„Dacă OuTopos și Club 8 ar fi avut o corespondență în mai multe grupări similare din mai multe orașe ale țării, n-am mai fi avut, în ziua de azi, aceleași structuri încremenite în timp.” (Gabriel H. Decuble)

„Club 8 a fost o experiență formatoare pentru mine. Am știut cum și ce se vede de pe margine, ce trebuie făcut și în momentul în care am ajuns director la Muzeul Literaturii am mișcat lucrurile pozitiv, mai ales din perspectiva literaturii vii. Cu tot ce s-a întâmplat acolo, în special cu organizarea FILIT-ului.” (Dan Lungu)

„Cenaclurile literare sunt foarte necesare, iar ceea ce s-a întâmplat la Club 8 și OuTopos e mai mult decât grăitor, mulți dintre tinerii de atunci fiind azi nume celebre ale literaturii noastre contemporane.” (Antonio Patraș)

„Cât privește formarea mea ca scriitor, e musai să fi însemnat mult, căci OuTopos a reprezentat, așa cum spuneam, deschiderea. Apoi, a însemnat experiența de a înfrunta și, într-un final, de a accepta critica. A însemnat înțelegerea faptului că cel care are o opinie diferită despre creația ta nu este neapărat rău-intenționat, ba aș zice chiar dimpotrivă. Dar, mai mult decât orice, a însemnat menținerea, vreme de mulți ani, a entuziasmului literar la cote maxime.” (Lucian Dan Teodorovici)

„OuTopos a început pur și simplu ca un cenaclu timid în care fiecare dintre noi încerca să afle o părere despre propria situație, cum ne poziționam față de textele noastre. Când am primit propunerea de a ține aceste întâlniri la Casa Dosoftei, nouă ni s-a părut fantastic, fiindcă ieșeam din holurile universității, în lume. Ne-am bucurat pentru că aveam un loc unde să construim o identitate, un brand. Pentru mine, OuTopos a însemnat că m-am văzut deodată ca un om care vrea să fie un autor. M-am deplasat în altă zonă ulterior, dar cred că pentru fiecare dintre noi a fost un start bun.” (Codrin Dinu Vasiliu)

preț de librărie: 40 lei

preț prin comandă directă la editură: 30 lei (pentru comenzile cumulate de sub 100 lei, se adaugă costul coletului)

Comandă aici