Auriu – Adriana Cârcu

Descriere

Volumul Auriu intruneste 56 de texte aparute de-a lungul ultimilor cinci ani in rubrica Cronica sentimentala semnata de autoare in revista Orizont. Regrupate tematic, textele s-au ales in cinci capitole, mentinandu-si cronologia in interiorul fiecarei sectiuni.

Primul capitol, Paradisurile pierdute, contine texte ce reconstituiesc in secvente autobiografice o lume pe care s-a asternut pulberea fina a timpului. Locurilor emblematice ale vacantelor din copilarie le urmeaza episoade evocative, legate de momente cu o puternica conotatie emotionala, cum ar fi plecarea definitiva din tara, in La Curtici, intre lumi, sau o scrisoare scrisa de autoare cu ocazia revolutiei din 1989.

Capitolul Fictiuni esentiale intruneste opt miniaturi in proza si trei grupaje de lirica. Textele sunt in mare parte stories cu caracter introspectiv, sau reflectii ce redau framantarile legate de procesul de creatie. Ele pot fi privite si ca experimente stilistice pe parcursul carora autoarea favorizeaza de fiecare data un alt procedeu: dicteul, onirismul, punerea in abis sau scrierea la persoana a doua, dupa cum este cazul textului care da titlul volumului. Cuvantul „auriu”, care strabate ca un fir luminos o buna parte din texte, este pentru autoare incercarea repetata de a capta acea stare efemera de perfectiune, in care pret de o clipa „Lumea toata este la locul ei, intr-o ordine pe care crezi ca o va pastra mereu, pentru ca frumusetea momentului se afla chiar in nestiinta trecerii.”

Capitolul cu titlul Prezent discontinuu este „mobilat” in mare parte cu portrete semnificative ale contemporanilor, dar el fixeaza si momente ce capteaza farmecul insolit al cotidianului. Textele sunt investite cu valente literare si cu semnificatii universale, sau de relevanta istorica, precum povestea unei familii de sudeti germani, sau periplurile peste granite ale refugiatilor din Irak sau Afganistan, Momo si Hakim. Marion si Vrajitoarea alba intregesc aici imaginea femeii care sfidand norma isi urmeaza calea pe deplin asumata.

Capitolul Vedere de pe pod contine texte cu caracter eseistic, cuplate la evenimente sau situatii cu impact imediat din Romania si Germania, sau conectate la teme mai difuze cum ar fi virtualizarea realitatii, sau problemele ridicate de dificultatea comunicarii.

Ultimul capitol al cartii, Vieti si arte, contine cronici sentimentale fara sa preia, de asta data, titlul rubricii (si pe cel al unui volum publicat anterior la editura Brumar). Aceasta este cea mai vasta si in acelasi timp cea mai eterogena sectiune, insumand – pe langa consemnarea la zi a evenimentelor vietii si a celor din lumea artei -, recenzii, mementouri, exegeze cat si cronici ale vietii muzicale sau intalniri cu artisti. Si aici abordarea este literarizanta cu frecvente inserturi eseistice, carora li se alatura un aparat critic si pasaje cu caracter informativ. Cronica unei instalatii de sunet si lumina se transforma intr-un periplu poetic printr-o padure din vestul Germanie, o recenzie la un volum biografic devine cronica unei intregi ere culturale, iar cronica unui film se metamorfozeaza intru-un eseu despre iubirea neconditionata a mamei.

Intregul volum este caracterizat de o fluiditate stilistica ce traverseaza barierele genurilor coagulandu-se intr-un produs omogen, in care claritate textului este strabatuta de subtile valente poetice.