Descriere
Ediția a II-a
Ediție sonoră* în lectura autorului
*Edițiile sonore pot fi ascultate prin scanarea codului QR afișat pe ultima pagină a cărții (chiar și ca link). Linkul/codul facilitează accesul la mediul digital pe care e stocată arhiva audio. Nu se poate vinde codul/linkul fără achiziția fizică a cărții (de unde și denumirea de ediție sonoră și nu audiobook, care presupune un suport fizic de stocare).
(…) Albert Denn pare să se simtă bine în ascunzătoarea tăcerilor lui, fiindcă nu poţi vorbi cu tine însuţi decît fără cuvintele cu care te adresezi altora. La adăpostul controlului cerebral se simte protejat. Nu sunt critic literar, dar această involuntară formă de masochism poetic este un semn care-l distinge de toţi poeţii tineri pe care i-am citit în ultima vreme. Asta e natura lui, originalitatea lui, umbra lui. Nu ştiu cum va primi critica actuală acest nou fel de a privi, de a gîndi realitatea, viaţa, iubirea, ca un palimpsest, ca un palton purtat pe dos, făcînd voluptuoase orgii cu ideile, cu tăcerile, ceea ce nu prea fac tinerii în ziua de azi. (…) – Nora Iuga
***
eu sunt acel șobolan inocent
care caută în labirint
iluzia primei bucăți de cașcaval
Autor
Albert Denn
„Albert Denn face parte din acea familie rară de poeți care se nasc cu lecția gata învățată, altă excepție de la regulă Lucru cu atît mai șocant la un debutant, a cărui poezie se exprimă mai mult tăcînd, la un poet bîntuit de voluptăți spirituale sub care se ascunde, lăsînd ușa ușor întredeschisă chemării surdinizate a simțurilor. Ascunzătorile, tăcerile autoimpuse întărîtă mult mai adînc zona strigătelor carnale al căror glas înfundat se amplifică sub apăsarea călușului. Albert Denn pare să se simtă bine în ascunzătoarea tăcerilor lui, fiindcă nu poți vorbi cu tine însuți decît fără cuvintele cu care te adresezi altora. La adăpostul controlului cerebral se simte protejat.” Nora Iuga
Informații suplimentare
| Anul apariției | 2022 |
|---|---|
| ISBN | 978-606-990-346-9 |
| Nr. pagini | 90 |


