nimic personal – Alexandru Higyed

lei 30.00

Compare

Descriere

Ediție sonoră* în lectura autorului

 

*Edițiile sonore pot fi ascultate prin scanarea codului QR afișat pe ultima pagină a cărții (chiar și ca link). Linkul/codul facilitează accesul la mediul digital pe care e stocată arhiva audio. Nu se poate vinde codul/linkul fără achiziția fizică a cărții (de unde și denumirea de ediție sonoră și nu audiobook, care presupune un suport fizic de stocare).


Nu vă lăsați păcăliți de titlu! Totul e personal. Și nici nu ar avea cum să fie altfel în lumea conturată subtil de Alex Higyed, o lume pe punctul de a se dezechilibra, în care armistițiile au înlocuit ambițiile, iar absența, în toate formele ei, ajunge să fie acceptată organic. Fără lamentații, fără stridențe, dar și fără drept de apel. Alex Higyed e băiatul din stradă, cel din fața vitrinei cafenelei Joy’s, care mai crede încă în bunătate, deși poate nu vrea să (și-)o recunoască, iar volumul său de debut cucerește tocmai prin asta. (Ana Pușcașu)


Un război tăcut, aproape ascuns, aproape nevăzut. Chiar dacă undeva ni se spune că „de ceva vreme nu mai suntem în război”, totuși el rămâne prezent, devenind timpul în care se mișcă și supraviețuiește personajul poematic al lui Alexandru Higyed, între bătăi și bătăi de inimă, un război purtat în spațiile unei intimități fragile, cu un tată plecat definitiv și o iubită supărată, un microcosmos îngustat de necesități și frici, de nesiguranță, în care tonurile și semitonurile, muzica instrumentelor sau cea a plămânilor dau ritmul necesar unei regăsiri precare. Un volum de debut care merită toată atenția.

Moni Stănilă

Între bătăi și bătăi de inimă


Autor

Alexandru Higyed

Alexandru Higyed, (n. 1997, Șiria, Arad). A absolvit Facultatea de Litere, Istorie și Teologie, secțiunea Limbi și Literaturi, Română-Engleză, de la Universitatea de Vest din Timișoara. Urmează cursurile masterale de Studii Americane din cadrul aceleiași facultăți. În același timp, e librar la librăria La Două Bufnițe. A publicat poeme în revista Orizont, Actualitatea literară și Revista Monitorul de Poezie, dar și pe platformele on-line O mie de semne, Noise Poetry, Cenaclub și Poetic Stand, și antologia Statuile se scurg pe iarbă a Cenaclului „Pavel Dan” Timișoara. A primit Bursa de debut în jurnalism cultural, poezie sau eseu „Simona Croitoriu” din cadrul proiectului TMcult – Școala de Critică și Jurnalism Cultural, organizat la Timișoara de către Asociația Culturală Contrasens. În 2019 și 2020 a coordonat secțiunea de literatură de la StudentFest Timișoara, iar din 2019 este membru al Asociației Culturale Contrasens.

Informații suplimentare

Anul apariției

2021

ISBN

978-606-990-200-4

Nr. pagini

96